Bebelus de 8 luni muscat si lovit cu bestialitate de propriul tata!

0
464

Caz şocant în comuna Cavadineşti, din judeţul Galaţi. Un bărbat de 23 de ani a maltratat un bebeluş de numai opt luni, care a ajuns în stare extrem de gravă la spital. Micuţul prezenta multiple muşcături, leziuni prin agresiune, o fractură costală şi hemoragie craniană, fapt pentru care medicii gălăţeni au solicitat transferul la Bucureşti, în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale. După zece zile de la internarea bebeluşului, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au reuşit să adune probe pentru reţinerea vinovatului. Astfel, în timp ce bebeluşul luptă pentru viaţa lui pe un pat de spital, cel vinovat a ajuns după gratii. Ororile din casa familiei din Cavadineşti, în care locuiau doi copii minori, unul de opt luni şi unul de doi ani, par să aibă la bază gelozia. Bărbatul, Daniel Galben, în vârstă de 23 de ani, a fost plecat pentru o scurtă perioadă de timp în Anglia, iar în acest timp s-a născut băieţelul, ceea ce i-a declansat gelozia. La revenirea acasă, individul a început să îi reproşeze concubinei că are relaţii cu alţi bărbaţi şi aşa a apărut cel mic. Individul şi-a rersat furia şi frustrările pe copilas, lovindu-l şi muşcându-l de diferite părţi ale corpului. Totul a culminat pe data de 2 iunie, atunci când l-a lovit atât de tare pe micuţ încât acesta a rămas aproape fără suflare. Mama acestuia a cerut ajutor la 112 şi a mintit initial  autorităţile că acesta a căzut din pat. A fost nevoie de intervenţia unui elicpter SMURD pentru transportul copilului la spital. După mai multe zile şi audieri, procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore pe cel care este tatăl biologic al bebeluşului, acesta fiind acuzat de tentativă la omor şi rele tratamente aplicate minorului. Cel mai probabil, ancheta se va extinde şi cu privire la mama, aceasta fiind acum internată la Bucureşti, alături de cel mic. În funcţie de ancheta penală, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi va lua, la rândul ei, măsuri pentru protejarea celuilalt minor al familiei, care acum este în grija bunicilor materni.

         

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here