Intarzieri mari la eliberarea Cartilor de Identitate

0
587

Se inregistreaza intarzieri de pana la o luna de zile la eliberarea documentelor de identitate. În serviciile de evidenţă a populaţiei se pot tipări doar câteva documente zilnic, după ce furnizorul care producea materialul pentru acte a fost schimbat. Până când situaţia va reintra în normal, cei cu documente expirate nu vor fi sancţionaţi. În timpul stării de alertă, valabilitatea acestora se prelungeşte automat. Cine vrea să își schimbe buletinul în această perioadă primește noul document cu mare întârziere. Poate aștepta chiar și 30 de zile. Probleme sunt în toată țara. S-a schimbat furnizorul care producea materialul plastic, iar utilajele acestuia nu sunt compatibile cu dispozitivele învechite ale statului român. Au fost trimise în Germania pentru a fi reconfigurate, iar procedura durează. Aceasta întârziere nu trebuie să fie însă un motiv de îngrijorare. Pentru preschimbare sunt la dispoziție 90 de zile după încetarea stării de alertă. În acest moment, autoritățile emit documente de identitate doar celor le-au pierdut sau le-au distrus și celor care trebuie să plece în străinătate. Directorul Serviciului Evidența Persoanelor Tecuci, Viorel Anghelina, a explicat situația la nivel local, acum când aceste cărți de identitate nu mai pot fi eliberate la cinci zile, aşa cum se proceda înainte: „Este o chestie care e independentă de noi, e la nivel de țară, probabil nu s-a făcut licitația pentru aceste materiale și deocamdată dăm 30 de zile termen, așa ni s-a comunicat prin adresă. Noi sperăm ca până în 15 martie să se regleze situația aceasta, oricum pentru persoanele care au nevoie li se dă o carte de identitate provizorie, adică pentru a-și putea rezolva problemele. Pentru situații deosebite, adică medicale cu adeverințe de la doctori ori cauze sportive, deplasări în străinătate, se pot elibera”, a mai preziat seful Serviciului de Evidenta Persoanelor Tecuci, Viorel Anghelina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here