Probleme de memorie pentru cei care au suferit de Covid 19

0
77

Pacienţii cu o formă uşoară de COVID-19 pot dezvolta probleme de memorie şi de atenţie, pe o perioadă între şase şi nouă luni după recuperare, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Oxford din Marea Britanie, relatează agentiile de stiri Reuters şi DPA. Rezultatele studiului au arătat că persoanele care au avut o formă uşoară de COVID-19 şi care nu au prezentat simptome persistente după îmbolnăvire, sau aşa numitul COVID-19 de lungă durată (long-COVID-19), au suferit totuşi de probleme de memorie şi de atenţie mai multe luni după recuperare. În cadrul studiului, cei 136 de participanţi care fuseseră testaţi anterior pozitiv pentru coronavirus, însă nu raportaseră alte simptome de lungă durată, au fost rugaţi să rezolve o serie de exerciţii, pentru a le fi testate abilităţile cognitive şi memoria. Cercetătorii au descoperit că participanţii au avut probleme semnificative în a-şi aminti experienţe personale – cunoscută drept memorie episodică – până la şase luni după infectare. Dr. Sijia Zhao, de la Departamentul de Psihologie Experimentală din cadrul Universităţii Oxford, a declarat ca “descoperirile arată că oamenii pot experimenta unele consecinţe congnitive cronice luni de zile după infectare”. Cu toate acestea, cercetătorii care au realizat studiul au afirmat că persoanele care au experimentat probleme în ceea ce priveşte memoria episodică şi menţinerea atenţiei au revenit în mare parte la normal după şase şi, respectiv, după nouă luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here