Se inchid barurile si restaurantele in unele localitati din judetul Galati!

0
606

Se inchid barurile si restaurantele in unele localitati din judetul Galati. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galaţi, întrunit în şedinţă ieri, 12 octombrie, a adoptat următoarele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS COV 2: se suspenda activitatea restaurantelor si cafenelelor, in perioada 12-19 octombrie, in comunele Ivești, Gohor,  municipiul Galați și comunele Cuca, Șendreni și Vânători unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri / 1000 locuitori. Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienții cazați. Organizarea şi desfăşurarea activităţii teatrelor, cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în municipiul Galați se suspendă în perioada 12 octombrie – 19 octombrie 2020, inclusiv. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc din municipiul Galati, comunele Cuca, Sendreni, Vanatori, Ivești și Gohor se suspenda pentru aceeasi perioada. In localitatile respective sunt suspendate si spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte evenimente culturale desfășurate în aer liber. Toate instituțiile publice și private, precum și operatorii economici care își desfășoară activitatea în localitatile nominalizate își vor desfășura activitatea prin organizarea programului de lucru în regim de muncă la domiciliu / telemuncă, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, se recomandă decalarea programului de lucru. Începând de astazi, 13 octombrie 2020, de la ora 6, la nivelul municipiul Galați și comunele Cuca, Gohor, Ivești, Șendreni și Vânători, în toate spațiile publice, atât cele interioare, cât și cele exterioare este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here