Vacanta intre 2 aprilie si 4 mai si reducerea anului scolar

0
270
43914299 - teacher asking a question to her class at the elementary school

Noua structură a anului școlar 2020-2021 a fost publicată în Monitorul Oficial, cu modificările pentru finalul acestui an, anunțate de Ministerul Educației. Cea mai importantă modificare este reducerea numărului de săptămâni de cursuri de la 34 la 33, pentru toți elevii, și de la 37 la 36, pentru cei din învățământul profesional și tehnic. Elevii care nu sunt în clase terminale vor avea o lună vacanţă de primăvară, între 2 aprilie şi 4 mai. În perioada vacanței, se pot organiza activități educative la grădiniță – mai prevede noul ordin, cu prezență fizică, cu avizul DSP. De asemenea, pe durata vacanțelor se pot organiza activități remediale, cu prezență fizică, cu elevii de clasa a VIII-a și pentru elevii de la liceu, în toate localitățile în care indicele nu a atins 6 la 1.000 de locuitori. Anul școlar se încheie pe 25 iunie. Elevii de clasa a VIII-a au două vacanțe de Paște: între 2-11 aprilie, prima, și între 30 aprilie – 9 mai, a doua. Între aceste perioade, se fac cursuri în sistem online, timp de două săptămâni. Apoi, elevii revin fizic la cursuri între 10 mai și 11 iunie. Pe 11 iunie, aceștia iau vacanță, iar pe 22 iunie încep probele scrise de la Evaluarea Națională 2021. Elevii claselor a XII-a vor învăţa după acelaşi program, cu diferenţa că pentru ei cursurile se încheie pe 4 iunie. Pe 28 iunie, încep probele scrise de la Bacalaureat 2021, cele de competențe urmând a se echivala, la fel ca anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here