Amenzi de pana 5000 de lei daca petreceti dupa ora 02.00

0
346

Aveti grija sa incheiati petrecerile pana la ora 02.00 dimineata, astfel riscati o amenda ce poate urca si pana 5000 de lei. Mulți dintre cei care au avut un eveniment la finele săptămânii trecute au avut parte de invitați nepoftiți. Polițiștii, jandarmii și inspectorii de muncă au verificat peste 120 de locații, inclusiv saloane unde aveau loc nunți, botezuri sau alte evenimente, și au constatat că nu în toate cazurile petrecerile se terminau la ora legală, 02.00. Au fost verificate localuri publice, de la terase la baruri, in special cele care găzduiau petreceri cu număr mare de invitați. Mai multe chefuri au fost „sparte”, pentru că invitații nu s-au dat duși nici după ora-limită, impusă de lege. Sancțiunile vor fi aplicate de inspectorii de muncă, vizați fiind organizatorii evenimentelor și administratorii localurilor. Amenzile pot ajunge, în astfel de cazuri, până la 5.000 de lei. Controalele privind măsurile de limitare a efectelor pandemiei vor continua în perioada următoare, vizate fiind nu doar evenimentele care adună un număr mare de persoane, ci și locurile aglomerate: piețe, centre comerciale și mijloace de transport în comun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here