Conacul de la Ţigăneşti al Unirii Principatelor Române nu este o prioritate a Academiei Române

0
32

Conacul poetului și Logofătului Costache Conachi, amplasat în satul Țigănești, comuna Munteni, județul Galați, ramâne în paragină. Locul în care a crescut și în care este îngropată eroina Unirii Principatelor, Ecaterina Conachi, rămâne într- stare deplorabilă deși este în grija Academiei Române. În pofida încercărilor repetate ale primarului comunei, Dănuț Oprea, de a prelua conacul în vederea reabilitării, Academia Română, care este proprietar al imobilului, se opune din motive greu de înțeles. ”Clădirea putea fi prealuată pentru o perioadă pentru a fi inclusă într-un proiect de reabilitare pe fonduri europene, dar conducerea Academiei s-a opus. Clădirea este vandalizată și dacă nu se face ceva urgent se va prăbuși cu totul și nu va mai fi nimic de reabilitat”, a declarat primarul comunei Munteni, Dănuț Oprea. O încercare, la fel de nereușită, de preluare a clădirii istorice a fost făcută și de către Consiliul Județean Galați. ”Domnii de la Academia Română au fost aici, noi am făcut studii și măsurători, însă nu s-a întâmplat nimic ulterior. În plus, a existat, din câte cunosc, și o inițiativă a Consiliului Județean de a prelua imobilul spre reabilitare, dar nici aceasta nu a avut succes. Nefiind proprietari, nu putem face nimic”, a relatat primarul din Munteni. Radio Tecuci a aflat pe surse că unul dintre motivele care stau la baza refuzului Academiei este că nu se dorește înstrăinarea niciunui imobil aflat în proprietatea instituției, nici măcar dacă este pentru o perioadă rezonabilă de timp. Academia Română ar avea propriul departament de absorbție a fondurilor europene prin care s-ar realiza proiectele de reabilitare a clădirilor istorice, numai că nu s-a făcut o listă de priorități pentru salvarea acestor obiective istorice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here