Din 15 mai, cabinetele stomatologice se vor redeschide.

0
591

Din 15 mai, cabinetele stomatologice se vor redeschide. Pacienții și dentiștii vor avea de respectat reguli noi. Vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologici, Norina Forna, a explică cum vor avea loc triajul și programarea pacienților. In primul rand se va face pregătirea listei pacienților si un triaj telefonic. Se recomandă programarea lor la intervale orare distanțate la 20 de minute. În sala de așteptare nu are voie decât un singur pacient, cu excepția însoțitorului la pacient copil sau pacient dizabilitat, în rest doar câte un singur pacient. In interiorul cabinetelor, în funcție de tipul pacientului, pacient suspect, pacient fără suspiciuni, se face si echiparea medicului și a asistentei. Obligatoriu este purtarea halatelor fie de unică folosință, fie a celor autoclavabile, purtarea măștii FPP2 sau FFP3. Viziera este obligatorie. Capișonul e bine să acopere pe gât. Apoi sunt și botoșii. Pacientul, înainte de a intra la aceste manopere trebuie să fie chestionat pentru a avea acel triaj epidemiologic. Este foarte important să se realizeze manopere care nu produc aerosoli. Mai departe se acordă o atenție specială pentru aceste manopere în sensul că pacientul trebuie să aibă diga instalată în cavitatea orală. Acești pacienți trebuie să fie programați la sfârșitul programului pentru a nu afecta tot ce se cheamă contaminare a mediului în care se lucrează”, a mai precizat Norina Forna, Vicepresedintele Colegiului Medicilor Stomatologi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here