Judetul Galati in topul donatorilor de plasma sanguina

0
560

Județul Galați ocupă unul dintre primele locuri în țară în privința numărului donatorilor de plasmă vindecați de COVID-19. Procedurile de recoltare de plasmă sunt efectuate la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați, iar donarea nu implică niciun fel de risc. În schimb, plasma obținută astfel este folosită pentru salvarea bolnavilor cu forme grave de COVID-19, în cazul cărora alte tratamente nu dau rezultat. Pe plan național, județul Galați stă bine atunci când vine vorba de numărul persoanelor vindecate de COVID-19 care au ales să devină donatoare de plasmă. Ultimele date publicate arată că ne situăm cu puțin în urma județelor Argeş și Arad. Pe primul loc în acest top se află municipiul București. Datele de la Centrul de Transfuzie Sangvină Galați arata ca pana pe data de 18 noiembrie au fost efectuate 140 de proceduri de plasmafereză. Unele persoane vindecate de COVID-19 aleg singure să vină și să doneze. A fost inregistrata chiar și o persoană care a donat plasmă de șapte ori până acum. După ce este obținută de la donator, plasma sanguină convalescentă este administrată pacienților care au în prezent COVID-19. Înainte de administrare, plasma este însă testată. Odată vindecat, pacientul care a primit plasă poate deveni, la rândul lui, donator. Plasma provenită de la pacienții vindecați de COVID-19 conține anticorpi specifici acestei boli. Când acești anticorpi ajung în organismul pacientului, prin plasmă, ei ajută la neutralizarea virusului SARS-CoV-2 și împiedică multiplicarea sa. Procedura donării de plasmă convalescentă nu este dureroasă și nu are efecte adverse pentru donator. Organismul are nevoie de doar două zile pentru a reface plasma care a fost donată. În cadrul procedurii de donare, sunt recoltate trei pungi de plasmă, a câte 200 de mililitri fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here