NEREGULI GRAVE IN SPITALELE DIN GALATI

0
585

 

Nereguli grave în spitalele din Galați: Cadre medicale fără măşti, medicamente expirate și anchete epidemiologice făcute târziu, ne informeaza Monitorul de Galati. Sunt doar câteva dintre neregulile constate la spitale şi cabinete medicale individuale din Galați. Amenzile au depăşit 54.000 lei şi au fost date atât unităţilor sanitare cât şi personal cadrelor medicale prinse în culpă. Au fost verificate mai multe unităţi sanitare. Ani Nistor, purtator de cuvant al DSP galati a delcrata pentru presa ca „au fost efectuate în total 17 controale, dintre care 10 la Spitalul Clinic de Urgenţă, două la Spitalul de Pediatrie, unul la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie şi patru în cabinetele stomatologice. Urmare a acestor controale s-au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 54.000 de lei, dintre care 11 sancţiuni au fost date persoanelor fizice din spitalele amintite şi două pentru persoane juridice. Au fost sancţionate Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Spitalul de Pediatrie. Amenzile au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor speciale instituite în situaţii epidemiologice speciale, mai precis nu s-au efectuat anchetele epidemiologice la timp. La Spitalul Judeţean au fost sancţionate nouă cadre medicale, pentru nepurtarea măştii de protecţie. S-au dat trei sancţiuni pentru medicamente expirate găsite în trusa de urgenţă a unor secţii din Spitalul Clinic de Urgenţă. La Spitalul de Copii au fost sancţionate două cadre medicale pentru nepurtarea măştii. Din totalul cadrelor medicale amendate unul singur este medic, restul fiind asistente şi personal auxiliar şi de îngrijire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here